Ultima zi

Şi poate că de mâine mă voi îndrăgosti

tot mai mult de momentele simple din viaţă, precum 

ceaşca de cafea pe care tot timpul o las pe masă.

Sau cartea care nu reuşesc să o citesc,

ori zâmbetele de dimineaţă oferite

prietenilor din simplă obişnuinţă.

Şi sentimentul de singurătate cand intri

în casă şi singurul lucru la care visezi

e să te îmbrăţişeze cineva.

Ori sticla de vin de azi noapte care 

încă zace pe podea.

Sau plimbarea cu bicicleta, pe care o tot amân

şi puterea de a scrie un poem mai frumos.

Şi-mi pare atât de rău că nu-mi găsesc cuvintele,

dar iată nişte simple idei, nişte propoziţii nefericite.

Poze drăguţe

Pentru că fratele meu este pasionat de fotografie, pentru că are doar 16 ani, pentru că tocmai şi-a făcut primul blog şi pentru că îl iubeesc aş vrea să pun aici câteva dintre fotografiile drăguţe, interesante pe care le-a făcut în ultimul timp... Dacă doriţi să vedeţi mai multe poze puteţi arunca o privire pe blogul lui:

Kyo Viking 

Acestea sunt câteva poze pe care le-am furat de la el din calculator, nefiind puse pe blog încă. Oups!

 

Şi ultima poză, cu el. Enjoy!

Contemplare

Înainte sa ne naştem trăiam ca nişte îngeri

surâzand oamenilor de pe stradă,

făcusem rost de pălării şi nişte aripii

rugându-ne să nu ne recunoască 

mamele noastre şi să ne nască în

umbra marilor melancolii.

Şi iată cearcănele mele, scriu cu 

disperare despre aşteptare şi dor.

Cum ar fi dacă înlauntrul sufletelor noastre 

ar atinge cerul în fiecare seara am pluti

printre stele.

Să-mi scrii chiar dacă nu iţi mai răspund

chiar dacă plouă afară, eu voi fi tot aici
cu o cană de ceai într-o mană şi scrisoarea

pe masă.

Pentru nostalgia amintirilor

Vom cumpăra oraşul acesta, spuneai tu

şi vom construi suflete perfecte

inimi îmbălsămate gata, pline de iubire.

Ceasornicele le vom opri pentru totdeauna 

într-o oarecare vară

şi vom auzi la nesfârşit râsetele copiilor fericiţi.

Aveam timp să ne bucurăm de tăcerile dintre noi 

şi ascultam cu atenţie cum insomniile se înfăşurau

Iubirea ne bântuia la fiecare colţ de stradă,

mereu fugeam de ea şi ne ascundeam 

să nu ne lăsăm intimidaţi de nostalgia lucrurilor, îti şopteam.

Îmi amintesc perfect acea zi, credeam că m-am regăsit 

deplin, când defapt fumul de ţigară si necunoscutul trupurilor 

noastre se-adâncea tot mai mult în mine.

poem scris pentru un prieten, p.v