Ascult ticaitul unui orologiu nevazut, marcand momentele unui timp de mult apus.
Ma ia ticaitul si ma-mbratiseaza si ma poarta si ma tine oscilatia inceata a unui
pendul in fata ochilor unui idiot.
Lumea sta pe loc dar nu ca inainte si nu in bine.Sta pe loc si nu merge inainte.
Nu merge inainte nici inapoi nici nicaieri pur si simplu sta pe loc. Sta pe loc.
Ceasul nu ma tine nicaieri.Nicaieri.Nicaieri.
Nu-i nimic altceva decat clipa de-acum si adancimea miscatoare-a noptii.
N-ar trebui sa fiu aici, n-ar trebui sa fiu nicaieri. N-ar trebui sa respir si
sa ocup un loc in spatiu.N-ar fi trebuit sa mi se dea acest moment si nici
orice altceva.
Clipa asta si sansa asta sunt una si aceeasi si sunt ale mele daca le aleg
si asta fac.Le vreau.Acum si atata timp cat le pot avea sunt amandoua
pretioase si efemere si s-au dus cat ai clipi nu le irosi. O clipa si un prilej
si o viata, toate incapute in ticaitul unui ceas nevazut care nu ma tine nicaieri.
Inima imi bate. Peretii sunt albi si linistiti.Supravietuiesc. Incerc.Intunericul se
indeparteaza de el insusi si lumina il invadeaza si-l subjuga. Nu-i nimeni
altcineva aici doar respiratia monotona si acordurile prelungi de la o chitara.
Ceata pluteste deasupra negrului calm si limpede al apei,
miscandu-se in sus dar stand pe loc.
Schimbandu-si forma dar ramanand la fel.
Imi place ceata si vreau s-o absorb si s-o las sa ia forma mea.
Vreau s-o beau si sa nu ma mai satur.
Vreau s-o inghit si s-o las sa ma nasca.
Sa ma nasca asa cum ar trebui sa fie nascuta ceata.
Sa ma nasca asa cum ar trebui sa fiu nascut.
