Doi străini

 

Ne pierdem anii in căutarea fericirii

alergăm după zâmbete deșarte

Mereu pe drumul greșit al iubirii

Te întreb pe tine,

ce mai rămâne când totul e pierdut?

Dezgolește-mă de idei și de mine

Alină-mi rănile și golurile din inimă

Promite-mi că-ntro zi totul va fi bine.

Nu uita...

Atunci când totul ți se pare pierdut

iar sufletul tău rătăcește prin lume,

Tu încă mai speri și te întrebi, 

dar cu iubirea cum rămâne?

Atunci când gura ți-e plină de tristețe

iar mâinile tale sunt încă îndrăgostite

Ascultă, oamenii nu au timp,

ei mereu caută, iubesc apoi

dezamăgesc.

 

Atunci când trupul tău saltă de fericire

iar viața ți se pare mai frumoasă

Nu uita de inima ta,

ea demult te-așteaptă acasă.

Late Summer

Sub un cer străin, într-o lungă noapte

gânduri şi tristeţi demult uitate, dintr-o inimă întunecată,

astăzi iarăşi se revarsă...

Sunt un om pierdut, zadarnic alergând dupa răspunsuri

Iar tot ce mi-a mai rămas în suflet -

doar lacrimi şi-o speranţă moartă

Sunt o simplă adiere de vânt, în acestă lume deşartă,

şi mă-ntreb de multe ori, de n-aş mai fi pe acest pământ

Oare n-ar fi totul mai uşor?

câteodată

Câteodată noaptea mi se face dor,

pentru că îmi lipsește îngrozitor sufletul tău

și depărtările dintre noi îmi par născute din umbre.

Câteodată te visez în povești cu îngeri,

pentru că acolo sper să te găsesc pe tine

dar praful aripilor tale mi te ascunde.

Câteodată îmi spun că nu mai are rost,

trăiesc o nostalgie de toamnă târzie 

dar știu că mereu inimile noastre se vor întâlni

împleticindu-se ca doi străini pentru prima dată.

Dreams will keep us young

Probabil, singurătatea cea mai rea e aceea în care nu mai ai nimic de apărat.

Sau nu te mai interesează să aperi ceva. Şi am, tot mai des, sentimentul că nu mai fac parte din lumea reală.

Sau că punţile dintre mine si realitatea au devenit foarte şubrede. Mă dovedesc, se pare fidel defectelor mele! 

Numai că altădată aveam scuza imaturităţii. Pe deasupra, puteam găsi în cărţi un refugiu ideal.

Eu sunt exact pe dos. Mă copleşesc amintirile iar la viitor prefer să nu mă gândesc.

După părerea mea, acest maestru al cuvintelor, parcă comunică cu sufletul meu iar astfel trăirile si sentimentele mele sunt puse pe hârtie, de acest îmblânzitor al literelor, acest înger al scrisului sublim într-un od atât de simplu şi frumos.
...dar simpla coincidenţă a vieţii a făcut să fiu născută pe aceeaşi dată cu acest om minunat!
Visez şi continui să mă minunez., oricât de clişeic ar suna!

You gave up the fight

"Tu alergi şi le spui: „speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: „Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci."

 

 

nevermore neverless

"Trăiesc în numele păsărilor, dar mai ales în numele zborului.

Cred că am aripi, dar ele  nu se văd.

Totul pentru zbor.

Totul, 

pentru a rezema ceea ce se află de ceea ce va fi.

Întind o mână, care-n loc de degete are cinci mâini,

care-n loc de degete au cinci mâini, care

în loc de degete au cinci mâini.

Totul pentru a îmbrățișa, amănunțit,

totul,

pentru a pipăi nenăscutele priveliști și a le zgâria 

până la sânge cu o prezență."

A șaptea elegie de Nichita Stănescu

 

Never let me go

"Iar noi rămânem singuri
şi oh! atât de liberi trăgând
după noi o şaretă facută dintr-un material
atât de uşor, să-i zicem, speranţă."

 Text: Iv cel naiv

Poem de iarna

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvîntul tîrziu.

Octavian Paler

i've lost myself

am decis să scriu câteva rânduri pentru toate dimineţile
în care sufletul meu era gol,
pentru vieţile noastre absente îngrămădite într-o valiză,
pentru toate momentele trăite undeva între depărtari si obsesii,
pentru răspunsurile găsite într-o oarecare toamnă,
dar mai ales pentru timpul pierdut printre poveşti din copilărie,
şi pentru ecoul fericii care ne-a învăţat cum e să-ţi pierzi viaţa şi
să trăieşti de unul singur bine mersi cu visele şi aripile puse deoparte.

alone with myself

Venim de departe, fiecare dintre noi, pe drumuri atât de diverse încât le credem unice.Venim de departe, pentru a ajunge la prezent, pentru a îndrăzni să ne ocupăm locul, să ocupăm un spaţiu de viaţă care nu se dezvăluie sub paşii noştri, pentru a putea lăsa poate, poate o urmă infimă a trecerii noastre pe acest pământ.

Lectia de zbor

/Mai întîi îti strîngi umerii,
mai apoi te înalti pe vîrful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îti spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Si acesta e zborul/

nichita.stanescu

 

Solitude is bliss

la jolie fille de l'air

la liberté

 

la photograph d'un jour

  

le beau garçon, l'amour

 

 la paix, l'air

 

Aurevoir Août! Bienvenue Septembre!

"Maybe we're not supposed to be happy.
Maybe gratitude has nothing to do with joy. 

Maybe being grateful means recognizing what you have for what it is. 

Appreciating small victories.
Admiring the struggle it takes simply to be human. 

Maybe we're thankful for the familiar things we know. 

And maybe we're thankful for the things we'll never know. 

At the end of the day, the fact that we have the courage to still 

be standing is reason enough to celebrate."

telefonul

"Telefonul la care zi şi noapte vorbesc

viaţa şi moartea

sună ocupat

tăcerea pe jumătate rotundă

de-aici

de neunde

cuplată cu tăcerea de dincolo

sună ocupat

numai dragostea sună

fără să i se răspundă

sau răspunde

făra să i se fi sunat."

   ionserebreanu

am.obosit

am obosit să-mi tot repet

că sunt puternică

asemeni unei pietre

loveste-mă

nu voi păţi nimic

promit

când eu sunt un fulg

o frunză uscată

o aripă frântă

o umbră arsă care plânge în întuneric.

. şi de la capăt

Refuzăm. 

Refuzăm să acceptăm că suntem obosiţi.

Refuzăm să acceptăm că suntem speriaţi, 

refuzăm să recunoaştem cât de mult ne dorim succesul, 

şi cel mai important refuzăm să acceptăm că refuzăm.

Vedem doar ce vrem să vedem şi credem doar ce vrem să credem. 

Şi funcţionează.

Ne minţim singuri atât de mult, încât după o vreme, 

minciunile încep să pară adevăruri.

Refuzăm să credem aşa de mult încât nu vedem nici

adevărul din faţa ochilor noştri.

Câteodată, realitatea are un mod ciudat de a se furişa 

şi a ne pocni peste cap.

Şi când se rupe barajul, tot ce poţi face e să înoţi.

Lumea imaginară e o cuşcă, nu un cuib. 

Putem să ne minţim singuri doar pentru un timp.

Suntem obosiţi. Suntem speriaţi.

Faptul că refuzăm să acceptăm, nu schimbă adevărul. 

Mai devreme sau mai târziu, trebuie să renunţăm la refuzuri 

şi să luăm viaţa în piept, cu curaj.

Refuzul. 

Nu e doar un pârâiaş. E un adevărat torent.

Deci cum facem să nu ne înecăm în el?

Elegie

"...mai bine să ducem departe rănile noastre,
să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri,
mai bine să fixăm sărbătorile
în zile fără memorie,

mai bine să convingem fantomele
să ne lase în pace,
să ne ducem departe de rănile lor
şi cât mai discret,
să nu deranjăm cu tristeţile noastre pe nimeni,
înainte de a spune că toate aceste sunt fireşti."

ionchichere

în locul degetelor am litere

în loc de miros un cuvânt

şi în loc de piept o vocală

ca un iepure într-o chilie de sfânt.

ştii cum e atunci când singurătatea devine cel mai bun prieten al tău?

e perfect.

Un petit poème

Povestea noastră e modelată delicat de nişte îngeri sublimi

pe aripile lor sunt tatuate amintirile mele a tale 

pe mainile lor stau insomniile visele si dorintele 

precum niste rufe puse la uscat

înconjurul lumii nu ar dura mai mult decât 

un zbor de 10 minute

ne-am opri un pic în paris şi am spune

c'est la vie

lumea nu are nevoie de oameni, 

ci de îngeri fericiţi care să-ţi spună bună dimineaţa

cu zâmbetul pe buze.

Elegie II

Cine sunt?
Mă întreb uneori
Şi mai plâng…

Despre zâmbete

Astăzi zâmbesc străinilor,

zâmbesc oraşului si-i mulţumesc,

zâmbesc pe bicicletă, 

zâmbesc unui scriitor cu barbă si câinelui de pe stradă

zâmbesc zâmbetului acesta din oglindă,

                  şi tu mă-ntrebi de unde am făcut rost de el

zâmbesc deşi nu sunt fericită

astăzi zâmbesc zâmbesc zâmbesc

zâmbim în fotografii vechi şi scrisori pierdute

zâmbim în vise şi amintiri necunoscute

toată lumea zâmbeşte azi, deşi nimeni nu e fericit

până si poemul acesta zâmbeşte a învăţat sa zâmbeasca.

ia zi, tu pentru c(in)e zâmbeşti astăzi?

astăzi zâmbim zâmbim zâmbim

Melancolie

despre ce-am mai facut si cât de bine o ducem

suntem dispuşi să inventăm poveşti pe care

nici noi nu le credem,

e lung drumul pe care-l străbaţi zi de zi

dar iată străine, primăvara a venit.

în zâmbetul tău mă caut în fiecare dimineaţă

în amurg în stele în fericire în insomnii
într-o vară într-o felie de soare într-o boare de vânt

dar veşnic te ascunzi în nopţi prea triste şi adânci.

fericire în borcan

dar la urma urmei ce este un mare poet?
un mare stăpân şi un dresor de cuvinte sălbatice,
capturate în junglele suferinţei şi domesticite cu preţul vieţii,
sau, pur şi simplu, cineva care fără să te întrebi de ce şi cum,
îţi dă senzaţia citindu-l că îţi smulge capul de umeri?

      anablandiana

Insomnie

Câteodata noaptea îţi aud aripile cum vor

să crească, să te înalţe spre infinitul stelelor.

 Prin trupul tău trec zilnic îngeri,

 dimineaţa se opresc la o cafea

iar seara ei îţi citesc o poveste despre oameni.

  Dar noi nu suntem decât doi orbi care rătăcesc

mereu pe acelaşi drum, mereu cu zâmbetul pe faţă.

Şi să ştii că tu eşti singurul de vină că poemele 

mele sunt numai despre îngeri.

Coconut madame

e atâta nostalgie in mâinile astea sărace,

uite câte râuri de amintiri curg in ridurile 

feţei tale

doar cuvintele scrise aici mai ştiu ce 

înseamnă tristeţea,

eu aş fi ales altă viaţă, una fericită şi plină 

de emoţii copleşitoare

aş fi ales să locuiesc pentru totdeauna

pe strada copilariei

Cât despre acest poem,

trebuia sa fie despre îngeri dar 

nu ştiu unde s-au ascuns.

Soare de iarnă

Ieri, lumea de afară mirosea a soare de iarnă,

şi le zâmbeam tâmp străinilor din bibliotecă

l-am citit azi pe m.cărturescu şi m-a făcut

să-mi doresc să mă fi născut printre

maşini de scris vechi,

să fac poze polaroid

mi-ar fi plăcut să fiu o roşcată mulţumită

de filmele alb-negru

şi nopţile să ascult la nesfârşit dire straits

dimineţile să-mi beau liniştită nesul

în timp ce discul lui pink floyd urlă la vecinul de jos

să îmi trag nişte blugi spălăciţi repede

iar broscuţa mea roşie să mă aştepte cuminte.

Sunt sigură că fericirea adevărată
ar fi costat atât de puţin pe atunci.

Rom, o cafenea şi multe amintiri

un zâmbet, o privire, un fir de

iubire se naşte printr-un sunet 

cristalin.

multe ganduri de fericire pe 

care le-am sădit demult in tine.

Câteva rânduri scrise într-o zi superbă de iarnă, împreună cu un prieten franţuz.

Data viitoare mai completăm. Ce zici?

sau lăsăm cititorii să scrie în continuare...

Pentru prietenia noastra

Sufletul meu s-a transformat într-o gară,

unii vin, alţii pleacă, dar puţini rămân aici.

Tu draga mea, se pare te-ai mutat aici,

şi îmi pare bine căci ai adus cu tine visele

tale calde, îmbrăţisările de care tot 

timpul mi-a fost dor, 

ai adus multă bucurie în sufletul meu,

şi nu ti-a păsat că aici e frig şi uneori trist,

că unii vin şi alţii pleacă.

Decembre

Şi umerii tăi miroseau uneori a vanilie

Şi sufletul meu cerşea din nou iubire

Şi nopţile incepeau mereu cu noi,

Aveai gust de măr copt şi ceai cu

scorţişoară

Şi marea ne privea curioasă,

revărsându-şi valurile spumoase

în inimile noastre,

Şi peste tot era iarnă şi zăpadă

însă la noi în suflet, o neîntrerupta vară.

One more

One more follower till 200.

200 de persoane! Mie sincer nu-mi vine să cred.

Eu aş fi de parere că

un pic de teatru, şi nicu alifantis, câteva clipe de fericire si o carte bună

nişte prieteni vechi, un film bun, ceva de ronţăit şi multe multe zâmbete

ar fi atât de perfect,  şi totuşi atât de imposibil acum.

Ultima zi

Şi poate că de mâine mă voi îndrăgosti

tot mai mult de momentele simple din viaţă, precum 

ceaşca de cafea pe care tot timpul o las pe masă.

Sau cartea care nu reuşesc să o citesc,

ori zâmbetele de dimineaţă oferite

prietenilor din simplă obişnuinţă.

Şi sentimentul de singurătate cand intri

în casă şi singurul lucru la care visezi

e să te îmbrăţişeze cineva.

Ori sticla de vin de azi noapte care 

încă zace pe podea.

Sau plimbarea cu bicicleta, pe care o tot amân

şi puterea de a scrie un poem mai frumos.

Şi-mi pare atât de rău că nu-mi găsesc cuvintele,

dar iată nişte simple idei, nişte propoziţii nefericite.

Poze drăguţe

Pentru că fratele meu este pasionat de fotografie, pentru că are doar 16 ani, pentru că tocmai şi-a făcut primul blog şi pentru că îl iubeesc aş vrea să pun aici câteva dintre fotografiile drăguţe, interesante pe care le-a făcut în ultimul timp... Dacă doriţi să vedeţi mai multe poze puteţi arunca o privire pe blogul lui:

Kyo Viking 

Acestea sunt câteva poze pe care le-am furat de la el din calculator, nefiind puse pe blog încă. Oups!

 

Şi ultima poză, cu el. Enjoy!

Contemplare

Înainte sa ne naştem trăiam ca nişte îngeri

surâzand oamenilor de pe stradă,

făcusem rost de pălării şi nişte aripii

rugându-ne să nu ne recunoască 

mamele noastre şi să ne nască în

umbra marilor melancolii.

Şi iată cearcănele mele, scriu cu 

disperare despre aşteptare şi dor.

Cum ar fi dacă înlauntrul sufletelor noastre 

ar atinge cerul în fiecare seara am pluti

printre stele.

Să-mi scrii chiar dacă nu iţi mai răspund

chiar dacă plouă afară, eu voi fi tot aici
cu o cană de ceai într-o mană şi scrisoarea

pe masă.

Pentru nostalgia amintirilor

Vom cumpăra oraşul acesta, spuneai tu

şi vom construi suflete perfecte

inimi îmbălsămate gata, pline de iubire.

Ceasornicele le vom opri pentru totdeauna 

într-o oarecare vară

şi vom auzi la nesfârşit râsetele copiilor fericiţi.

Aveam timp să ne bucurăm de tăcerile dintre noi 

şi ascultam cu atenţie cum insomniile se înfăşurau

Iubirea ne bântuia la fiecare colţ de stradă,

mereu fugeam de ea şi ne ascundeam 

să nu ne lăsăm intimidaţi de nostalgia lucrurilor, îti şopteam.

Îmi amintesc perfect acea zi, credeam că m-am regăsit 

deplin, când defapt fumul de ţigară si necunoscutul trupurilor 

noastre se-adâncea tot mai mult în mine.

poem scris pentru un prieten, p.v

Broken inside, beautiful outside

Şi-am plâns ieri seară, cu inima cât o castană

cu lacrimi printre frunze, si cu-o carte in mână,

stând in parc, toamna mi-a dăruit fiori

şi-un poem mi-a sugerat să scriu.

Şi-am plans ieri seară ca un copil,

cu lacrimi si suspine adânci

tatuându-mi pe chitară, primul acord de toamnă.

Îmi imaginez că visez printre stele ruginite

şi o lună care nu există,

zorii nu se mai ivesc, soarele demult numai răsare.

Stau şi ascult cum picăturile de ploaie îmi inundă

sufletul şi necazurile se îneacă.

Ce bine ar fi să ne trezim doar la vară!

pentru D.

Podul cu ingeri

Dacă nu ai zburat niciodată,

nu ai cum să ştii cât de fericit e un înger

şi cât de uşor e sa exişti acolo sus.

Oare cât ar cântări un inger,

puţin mai mult decât un zâmbet,

plus câteva fire de roze,

Oare cât de măreţ trebuie să fie

zborul acestor fiinţe puerile.

Poate daca i-ai atinge, s-ar descompune

in mii si mii de molecule.

totuşi mă întreb dacă ar fi nevoiţi 

să înoate, aripiile lor s-ar transforma în inotătoare.

până la urmă mie imi pare că îngerii

miros a coco chanel iar din lăuntrul sufletului 

se aude simplu un refren les anges du janis joplin.

Roses and a letter

am învăţat să aştept, dar numai am răbdare să aud
cum se zbat aripile noastre în vântul de afară.

am învăţat să privesc cu inima deschisă apusul soarelui, 

ca razele să îmi pătrundă până dincolo de ţesuturi.

am uitat însă cum e sa fii fericit.

am învăţat să sufăr in tăcere, să plâng pe întuneric

iar dimineaţa lacrimile se transformau în zâmbete străine.

am învăţat să te ascult şi atunci când nu spui nimic,

dar pe bune dacă mai ştiu să te iubesc.

Micul prinţ

"Nu cunoşti decât lucrurile pe care le îmblânzeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic.Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzeşte-mă."

Am promis că voi scrie mai mult, dar nu mă pot abţine să nu postez acest fragment minunat din Micul Prinţ de Antoine de Saint Exupery.

Scrieri tomnatice

În timp ce tu o să îmi faci cafea aia cu lapte,

eu îmbrăcată cu rochiţa aceea roşie, am să îti scriu acest poem

de altfel foarte trist si necăjit, că toamna-i foarte grea

pentru suflete blânde ca noi.

Nu te îngrijora micuţo, spuneai tu

toamna, amintirile călduroase trebuie ambalate frumos

ca pe nişte cadouri şi dăruite prietenilor.

O rază de soare acolo, un val de mare aici

si poate aşa vom fi mai fericiţi.

Photo credit: We live young

De toamna...

şi promit să încep de mâine să scriu din nou,

poate aşa voi suporta mai uşor venirea toamnei peste noi.